Avatar – political statement

Am vazut in sfirsit si eu Avatar. Si bine am facut. Auzisem tot felul de pareri si opinii despre film si chiar nu stiam daca imi va placea sau nu. Pocahontas nu m-a impresionat niciodata. Asa ca impreuna cu un prieten, american, m-am dus frumusel la Mall, sa vedem filmul real3D.
E absolut spectaculos, de la primul cadru pina la ultimul. Pandora este absolut incredibila. M-as muta acolo acum. Cine a imaginat toate lucrurile alea, felul cum se miscau, lumina pe care o radiau toate plantele de pe planeta, merita cel putin un Oscar. Lumea aia, in 3D, e fascinanta.
Ceea ce nu se poate spune insa despre povestea filmului, care a mai fost spusa in sute de filme si mii de feluri. Nimic spectaculos din punctul asta de vedere, insa nici nu prea era cazul. Filmul mizeaza mult mai mult pe emotii primare, pe senzorial, pe actiune pentru baieteii din noi, pe lacrimi si iubire pentru neveste, pe mituri arhaice si stereotipuri lasind chestiile grele de scenariu si plot pentru alti regizori. Judecind dupa incasari insa se pare ca lumea larga nu are mari obiectii la acest gen de abordare.
Dar, povestea asta spusa deja in multe multe filme, pare sa fie foarte aproape de realitatea imediata a pamintenilor, sau cel putin a unora, dupa cum avea sa observe prietenul meu american. “Hmm, this is a movie about America.” a spus cind am iesit din sala. Si intr-adevar asa este. Se pare ca domnul Cameron a vrut sa transmita un mesaj foarte clar, si frumos impachetat, fratilor americani. Pentru ca pina la urma filmul este despre unii cu bani si tehnologie care se duc pe o planeta locuita de niste “salbatici” care traiesc in copaci pentru a lua ceva foarte pretios care se vinde bine. In cazul asta e vorba de o piatra, dar ar putea la fel de bine sa fie vorba de petrol, apa, gaze naturale… sau orice altceva ce se vinde bine. Chiar si ideea de libertate si democratie poate ar merge incadrata cumva in schema. Sau, coborind de la un nivel larg, general, la unul personal, ajungem la un colonel dornic de singe cu orice pret, care pune onoarea armatei mai presus de viata, si face dusman din orice fiinta care indrazneste sa vada realitatea altfel. Probabil ca or fi fost o gramada de d-astia prin armatelel eliberatoare ale SUA prin toate “tarile de salbatici” pe unde au descins in ultime decenii, sa zicem cam de la Coreea incoace.

Dar, eu nefiind american, am fost mai putin sensibil la aceste subtilitati si am ramas fascinat de Pandora cu copacii ei de neon, cu iarba care se aprinde cind calci, ca in Billie Jean, de zborul calare pe dinozauri sau ce-or fi fost aia, de muntii suspendati si de conexiunea pe care na’vi o faceau prin cozile alea din cap cu orice fiinta de pe planeta. Nu sint nicidecum un adept sau fan al ideii de divinitate in orice lucru, deh… crestin fiind, dar genul asta de “cui in cap” a la Matrix mi s-a parut interesant, si mai ales slujeste scenariului filmului.
Una peste alta, merita vazut, pentru ca asa cum a facut-o si Matrix acum zece ani si Lord of the Rings la putin timp dupa, si Avatar ridica standardele intr-o alta liga.